Intotdeauna mi-au placut garile...pentru ca reprezinta acea granita intre placere si durere, acel spatiu ambiguu unde nu stii la ce sa te astepti, locul unde orice este posibil...privesti in jur si vezi atit de multe posibilitati, drumuri care se deschid, altele care se inchid...si incepi sa visezi..oare ce s-ar intimpla daca ai lua un alt tren in locul aceluia deja stabilit sa te duca undeva anume? incotro ai merge, ce locuri ce oameni si ce emotii ai incerca? ....te-am intilnit azi in locul in care cindva ne-am despartit si am inchis cercul durerii cu o revedere...si ti-am simtit privirea inca dinainte de a te auzi si vedea si ai zimbit, si ti-am zimbit...si parca zgomotul s-a estompat si chiar si spatiul si timpul au devenit altceva, o noua dimensiune ce poate fi denumita "dimensiunea ce exista cind sint cu tine"
...si oamenii veneau si plecau pe linga noi si noi stateam, stateam in acea valmaseala in care soarta oamenilor se decidea cumva cu plecarea si venirea acelor trenuri...era o clipa de liniste in acel tumult si stiu sigur ca si tu gindeai la acest du-te vino pe linga linistea ce aparuse brusc intre noi doi...
Ce-si pot spune doi oameni in jumatate de ora intr-o gara? ...pot spune chiar mai mult decit isi pot spune altii zile intregi si chiar ani...pot spune fara vorbe ca viata nu este decit o intersectie de drumuri cum e aceasta gara si ca aceaste calatorii pe care le facem citeodata ne pot face sa simtim bucuria de a exista pur si simplu...
...si ti-am zimbit si ma conduceai spre iesirea din gara si nu simteam tristete ca totul fusese asa pe fuga, simteam bucuria existentei tale in viata mea, asa cum era ea, intre doua trenuri, intre o ora si o alta...
Mi-ai multumit ca am venit...iti multumesc la rindul meu ca m-ai chemat ...
